Flux RSS

Prima mea educatoare

Posted on

Prima oară am intrat în grădiniţa Gabi pe la vârsta de 1 an şi vreo 9 luni: mă duceau ai mei în vizită acolo,ca să mă obişnuiesc cu atmosfera.

Am văzut  în sala mică vreo 6 copii foarte cuminţi,care stăteau pe nişte scăunele mici şi colorau, iar în mijlocul lor stătea cu un zâmbet deschis pe faţă doamna educatoare. M-a privit cu blândeţe şi a întins mâinile ca să mă ia în braţe, dar am refuzat, căci ai mei mă convinseseră că e doar o vizită de data asta.

La 2 ani m-au dus din nou. Am recunoscut şi desenele, şi copiii şi mai ales pe doamna, despre care părinţii mei mi-au tot vorbit în ultimele săptămâni. Despărţirea de ai mei a fost groaznică, dar nu am avut de ales,deoarece trebuiau să meargă la serviciu. Aşa că doamna Crina m-a privit cu afecţiune, m-a luat în braţe, mi-a arătat toate jucăriile din grădiniţă, a încercat să mă facă să mă joc cu copiii, dar eu eram prea supărat şi speriat. Oricum,cred că i-am făcut ceva probleme la început, căci mi-a trebuit mai mult de o lună să mă adaptez.

Aveam pretenţii mari, mă lipeam atât de tare de dânsa, încât eram la orice pas în spatele ei. „Doamna Crina, haide!” Am acaparat-o numai pentru mine, de parcă ar fi fost mămica mea. Somnul de prânz era dulce şi odihnitor doar dacă ea stătea lipită de mine în dormitorul mic şi făceam în aşa fel încât să mă asigur că nu va pleca nicăieri cât timp voi dormi. O puneam să stea întinsă lângă mine, îi spuneam „Haci nani ici” şi îmi puneam picioarele peste ea ca să nu plece. Cred că îi era tare greu uneori, căci  i se citea pe faţă oboseala ,dar faptul că era aşa bună la suflet şi aşa răbdătoare, m-a ajutat să mă integrez acolo. Părinţii mei erau îngrijoraţi, căci eu eram prea răsfăţat, însă doamna Crina îi asigura că mă adaptez pe zi ce trece.

Acum a trecut deja mai bine de 1 an de când sunt la grădi şi o iubesc pe doamna educatoare. Dacă mă pedepseşte, ştiu că n-o face cu răutate, ci pentru simplul fapt că am greşit. Ne tratează pe toţi la fel, pe mine ca şi pe colegii mei, şi suntem cu toţii ascultători. Dacă suntem supăraţi sau ne lovim, ea ne ia în braţe ca să ne treacă, dacă vreunul dintre noi facem o prostioară, ea ne face să înţelegem că am greşit, dacă suntem mofturoşi, ea ne dă câte un pupic ca să ne facă să zâmbim şăgalnic în colţul buzelor. La ea în braţe mi-a trecut  orice  durere,chiar şi atunci când mai ieşea câte o măseluţă  şi nu mai puteam sau atunci când aveam câte o zi mai proastă şi nu aveam chef să mă joc cu copiii.

Cu doamna Crina (ca de altfel şi cu celelalte educatoare) am învătat să spun „Te rog”, „Mulţumesc”,  „Poftim”, „Mă laşi să..?”, „Pot să..?”, „Vrei şi tu..?” Şi ai mei îmi spuneau cuvinte din astea,dar parcă tot mai bine sună atunci când le aud din gura doamnelor şi a celorlalţi copii! Doamna Crina m-a învăţat să mănânc singur, să mă dezbrac sau să mă îmbrac, să-mi pun singur pijamaua, să merg singur la toaletă, într-un cuvânt să învăţ să mă descurc singur. Cu doamna Crina am fost  şi în parc, şi la teatru şi am participat la toate aniversările de la grădiniţă.

Poate acum sunt prea mic ca să ştiu ce înseamnă recunoştinţa, dar atunci când voi creşte, cu siguranţă o să-mi amintesc cu mare drag de prima mea educatoare şi o să îi ofer o floare, ca să pot spune într-adevăr: „Sărut mâna, doamnă bună !”

 

Adrian Mihai Petreuş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: