Flux RSS

Un nou an la Grădiniţa Gabi

Posted on

Am împlinit 3 ani jumate fix, sunt învăţăcel la Grădiniţa Gabi, mă comport exemplar uneori, asta scoţând din calcul crizele mele de personalitate şi de răsfăţ. Ai mei spun că într-un an jumate am învăţat la grădi prea multe pentru vârsta mea, astfel încât eu însumi devin uneori un educator pentru cei mari. De exemplu le atrag atenţia că trebuie să spună „Mulţumesc”, „Cu plăcere”,” Pardon” sau le reamintesc bunele maniere: nu sorbim când mâncăm supa, punem mâna la guriţă când tuşim sau când strănutăm. Într-adevăr grădiniţa e a doua familie a noastră. Aşa cum spunea Doamna Ligia, acolo am crescut împreună, acolo mergem întotdeauna cu plăcere. Ne cunoaştem atât de bine, de parcă am fi o familie mare, cu mulţi fraţi şi surori. Râdem în hohote, ne ajutăm unii pe alţii chiar şi să desenăm sau să ne dăm pe leagăn, ne strângem în braţe, iar pe cei mici îi încurajăm să se integreze , pentru că şi noi am fost cândva la început. Le-am spus alor mei într-o zi: ‚A venit o fetiţă nouă la grădi şi plânge, dar lasă , că o să-i placă!” Cât despre mine, în fiecare dimineaţă, când deschid ochii, o întreb somnoros pe mami „Aşa-i că mergem astăzi la grădi?”, iar seara, înainte de culcare, am povestea mea specială de adormit: „Ştii ce a făcut Adi la grădi?” Povestesc cu o plăcere deosebită câte în lună şi-n stele, despre tot ce se întâmplă acolo, despre tot ce face fiecare în parte, despre ce ne găteşte doamna Jeni, despre ce învăţăm în fiecare zi. Am fost la grădi şi pe perioada verii, extrem de încântat de toate vizitele pe care le-am facut peste tot, astfel încât doar 2 săptămâni am rămas în vacanţă. Cu toate că am petrecut aceste 2 săptămâni minunate alături de ai mei, am fost la ştrand şi am avut la ţară o mulţime de copii în jurul meu, mi s-a făcut aşa de dor de grădi, încât i-am replicat sec mamei: „Mai trebuie să stau mult în vacanţă, n-ai de gând să mă duci odată la grădi?” Desigur, replica asta i-a cam dat pe spate pe ai mei şi au ajuns să spună, la rândul lor: „A crescut Adi mare, nu mai e bebeluş!” Acolo am ajuns să cunoaştem şi părinţii celorlalţi, pe care îi întâmpinăm de fiecare dată cu o îmbrăţişsare dulce-dulce, fapt care îi impresionează enorm de mult. Şi cu asta evident că le-am cucerit inima!!! Ce vulnerabili sunt oamenii mari la gesturile noastre!!!! După mine vine tati ca să mă ducă acasă, şi toate fetele îi sar inainte ca să-i spună: „Tăticul lui Adi, ştii ce-a făcut Adi?” Mă chinui şi eu să răzbesc printre toţi ca să ajung în braţele lui tati şi îi propun: „Putem să mai stăm un pic?” Aşadar, scumpii mei colegi şi dragele noastre educatoare, abia aştept să păşim împreună pe minunatul tărâm al cunoaşterii şi promitem să fim mai cuminţi sau cel puţin la fel ca în anul precedent, şi să ne fie cu iertare că mai facem câte o năzbâtie… În fapt, în asta constă farmecul copilăriei, nu-i aşa?…

Vă îmbrăţişez, cu mare drag, Adrian Mihai Petreuş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: