RSS Feed

Category Archives: Jurnal de bebe

Mama

Posted on

MOTTO

Inima mamei este un adânc abis la capătul căruia găseşti de fiecare dată iertare…”

Honore de Balzac

Mama mea e super şi asta pentru că este mama mea…

E şi bucătăreasă, e şi spălătoreasă, e şi prietena mea cea mai bună. Adevărul e că şi eu sunt un mic terorist sentimental, deoarece în momentele de alint îi fac o mie de complimente de genul: „Tu eşti cea mai frumoasă, scumpica mea şi drăgostica mea” sau „Stai aiciuca, lângă mine, să te iubesc…” Şi dacă o privesc în ochi atunci când spun asta, se şi topeşte pe loc!

Uneori mami mai are şi momente în care e prostdispusă şi atunci îi pun întrebări de genul: „Când îţi trece nervatu?” sau „Mai eşti prietena mea?” Când se întâmplă ca mami să se îmbolnavească, o însoţesc la doctor şi-i spun acestuia: „Sărumâna, am venit s-o faci bine pe mami!”, iar ca EA să nu se sperie, o strâng de mână şi îi spun: „Nu-ţi fie frică, n-o să-ţi facă nimic rău” sau mai zic: „Te doare capul? Hai să-ţi dau un pupic, că trece”

Alteori devin şi eu nostalgic şi o întreb: „Mai ţii minte când am fost mic, mic?” şi recapitulez anumite clipe pe care mi le aduc aminte. Cu siguranţă n-o să uit momentele în care mami stătea de veghe neîncetat lângă mine, zi şi noapte, pentru că EA e prezentă la fiecare durere a mea. Aşa e mama, mereu acolo!

În plus, la fiecare serbare de la Grădi, mami se retrage într-un colţ şi plânge, e aşa emoţionată. De aceea, ca s-o liniştesc, îi şoptesc: „Tu eşti cea mai frumoasă azi!”

Uneori mami îmi cere părerea ce haine să îmbrace în anumite ocazii şi pentru că are încredere în mine, mă ascultă de cele mai multe ori , căci mie doar o culoare îmi place „Uite, bluziţa aia mov sau roz”…

Desigur avem şi unele momente în care ne certăm şi atunci îi spun: „Nu mai eşti prietena mea, niciodată, să ştii!” Dar mami nu se supără pe mine, doar se preface; îi ştiu eu trucul ei, pentru că EU sunt dragostea de uriaş şi bulgărele ei de aur

Eu mai am o slăbiciune: seara nu pot să adorm fără ea! Trebuie neapărat să-i adorm în braţe, căci mami mă învaţă să spun aşa de frumos „Îngeraşul” înainte de culcare şi mai ales povestea mea specială „Ştii ce a făcut Adi la grădi?”

Despre mama aş avea de spus o mie de lucruri, ca şi despre tatăl meu de altfel, că tati e partenerul meu de joacă şi mami ne iubeşte la fel de mult pe amândoi. Ei, bine, sunt eu puţin gelos când tati o strânge în braţe, dar îi dau şi lui voie, tocmai pentru că e prietenul meu…

Oricum sunt un copil fericit, atât de fericit încât ţopăi ziua întreagă şi poate atunci când voi fi mare o să citesc cu plăcere rândurile de mai jos:

„Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât îmi aduc aminte; şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i gângurind şi uitându-mă în ochii ei cu drag! şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi tot de la dânsa am învăţat…”

(Ion Creangă)

Cu dragoste,

Adrian Mihai Petreuş

4 ani

Reclame

ALFABETUL

Posted on

Intr-una din zile am descoperit semnele prin care oamenii comunica in scris : LITERELE si CIFRELE. Le intalnesc peste tot: pe tastatura calculatorului, pe carti, ziare,la TV, chiar si pe etichete sau chiar pe haine ; sunt asa de interesante, incat neaparat trebuie sa le invat si eu!

Spre exemplu sunt cateva care intr-adevar mi se par simple si logice:

–         A e dela Adi;

–         M e dela Mama;

–         T e dela Tata;

–         P e dela Petreus;

–         S e dela Simona;

–         N e dela Nicu.

In general recunosc toate literele: X, K, Z, W (“duglu V”), dar alte cateva numai eu stiu cum de le asociez asa ciudat:

–         R e Lebenita;

–         L e Acoperis;

–         D e dela Dragoste;

–         E  e Cantar.

Mai sunt cateva litere intresante:

–         Daca intorci invers N iti da Z;

–         Daca pui M cu puta in sus(ma scuzati, eu asa vad), iti da W;

–         F e prietenul lui E, M al lui N si P al lui R.

Ciudat este faptul ca literele seamana foarte mult cu cifrele:

–         3 seamana cu E si e cantar;

–         5 seamana cu S;

–         9 seamana cu P;

–         8 seamana cu B si e bicicleta;

–         7 seamana cu L si e grebla.

Daca vreti sa stiti pot sa va spun si cat e ora: de exemplu 8:34 este “bicicleta, cantar si grebla!”

Oricum sunt tare nerabdator sa le invat pe toate si uneori mi-e ciuda ca nu reusesc sa scriu de pe acum, as scrie poate pagini intregi, bine macar ca scrie mami in locul meu. Si sunt hotarat ca atunci cand voi creste, sa citesc multe carti!

 

 

Adrian Mihai Petreus

3 ani si 8 luni

Fragmente de … jurnal

Posted on

Sunt la vârsta la care, în afară de faptul că sunt un copil zglobiu, mai sunt şi un mic şugubăţ. Merită menţionate câteva replici de-ale mele, care vor rămâne celebre, cu siguranţă, şi definitorii pentru copilăria mea. Iată câteva dialoguri purtate cu mama :

–         Mama: „Adi, ce ai făcut azi la grădi?”

–         Eu: „Am desenat o casă, cu geamuri, am bătut-o pe Anna, m-am jucat cu copiii!”

–         Mama: „Hai sa-i ducem o ciocolată lui Matei, să nu mergem cu mâna goală!”

–         Eu: „Sa-mi iau mănuşi?”

–         Mama: „Adi, sper că n-ai făcut prostii la grădi!”

–         Eu: „Ştii, azi n-am putut să fiu cuminte, înţelegi?”

–         Eu: „Mami, îţi plac desenele astea animate?”

–         Mami: „Nu-mi plac deloc!”

–         Eu: „Da de mine îţi place?”

–         Mama: „Mai mulţi copii la părinţi sunt fraţi.”

–         Eu: „Cum îs, umflaţi?”

 

De altfel, recent am descoperit cum s-o fac pe mama să se topească de dragul meu, folosind complimente de genul: „Scumpica mea şi drăgostica mea”, „Iubiţica mea, stai aiciuca!”, „Tu esti cea mai frumuşică!” ,  ‚Te iubesc, draga mea!”

 

Alte câteva replici:

  • „Toamna cad frunzele şi se fac ruginite..”;
  • La aniversarea Anastasiei a adus mămica ei tort şi ne-a pus „acoperişuri”

pe cap cu Mickey Mouse;

  • La prânz nu dormim, numai „ne dohnim” (odihnim);
  • La serbarea de Crăciun eu, Anna şi Andreea urma să fim îmbrăcaţi in fulgi de nea, însă eu vin cu o idee: „Nu mai bine o îmbrăcăm pe Anna în brăţară?”
  • A fost ziua Dariei, i-am dat un pupic, că „n-am putut s-o strâng în braţe de lume!”;
  • M-am supărat pe doamna Lidia, dar nu prea tare!
  • Doamna Crina mă tot pune să dorm, dar „eu am dormit deja de dimineaţă!”
  • Deseori îi apostrofez pe ai mei: „Măi, tati, nu te mai prosti!”, „Vai, mami, vorbeşti aşa haotic!”, „Măi, ce faceţi acolo, iar vă iubiţi?”
  • Nu mă duc la ziua Annei, că a făcut „crize” (de nervi);
  • M-am jucat la grădi cu copiii: Andreas e fratele meu, eu sunt  tata, Andreea e mama, iar Anna e căţelul, „că nu tace din gură deloc, deloc!”
  • Când am fost la teatru de păpuşi am vazut cum în Scufiţa Roşie, a venit lupul cel rău cu puşca şi a omorât vânătorul sau cum în Albă ca Zăpada a venit vrăjitoarea cea urâtă care avea căciulă şi a aruncat-o nenea la gunoi;
  • Interesat fiind atât de mult de litere şi de cifre, facem cu rândul la calculator cu ai mei, că uneori îmi dau voie şi mie să scriu şi le zic: ”Stai o secundă, e rândul meu acum!”
  • Îmi place să-l ajut pe tati la lucru, când zugrăveşte sau repară câte ceva, iar când mami mă cheamă să mă joc cu ea, sunt nevoit s-o refuz: „Nu pot, că am de lucru!”
  • Mi se întâmplă să fiu şi nervos şi atunci spun lucruri de genul: „Nu mai eşti prietenul meu, niciodată, să ştii !”

 

Aşadar acestea sunt câteva fragmente din viaţa mea, pe care am ţinut neapărat să le reproduc în aceste rânduri; evident, jurnalul rămâne deschis şi sunt convins că mami o să consemneze în el de fiecare dată !

 

Adrian Mihai Petreuş

3 ani şi 10 luni

 

Un nou an la Grădiniţa Gabi

Posted on

Am împlinit 3 ani jumate fix, sunt învăţăcel la Grădiniţa Gabi, mă comport exemplar uneori, asta scoţând din calcul crizele mele de personalitate şi de răsfăţ. Ai mei spun că într-un an jumate am învăţat la grădi prea multe pentru vârsta mea, astfel încât eu însumi devin uneori un educator pentru cei mari. De exemplu le atrag atenţia că trebuie să spună „Mulţumesc”, „Cu plăcere”,” Pardon” sau le reamintesc bunele maniere: nu sorbim când mâncăm supa, punem mâna la guriţă când tuşim sau când strănutăm. Într-adevăr grădiniţa e a doua familie a noastră. Aşa cum spunea Doamna Ligia, acolo am crescut împreună, acolo mergem întotdeauna cu plăcere. Ne cunoaştem atât de bine, de parcă am fi o familie mare, cu mulţi fraţi şi surori. Râdem în hohote, ne ajutăm unii pe alţii chiar şi să desenăm sau să ne dăm pe leagăn, ne strângem în braţe, iar pe cei mici îi încurajăm să se integreze , pentru că şi noi am fost cândva la început. Le-am spus alor mei într-o zi: ‚A venit o fetiţă nouă la grădi şi plânge, dar lasă , că o să-i placă!” Cât despre mine, în fiecare dimineaţă, când deschid ochii, o întreb somnoros pe mami „Aşa-i că mergem astăzi la grădi?”, iar seara, înainte de culcare, am povestea mea specială de adormit: „Ştii ce a făcut Adi la grădi?” Povestesc cu o plăcere deosebită câte în lună şi-n stele, despre tot ce se întâmplă acolo, despre tot ce face fiecare în parte, despre ce ne găteşte doamna Jeni, despre ce învăţăm în fiecare zi. Am fost la grădi şi pe perioada verii, extrem de încântat de toate vizitele pe care le-am facut peste tot, astfel încât doar 2 săptămâni am rămas în vacanţă. Cu toate că am petrecut aceste 2 săptămâni minunate alături de ai mei, am fost la ştrand şi am avut la ţară o mulţime de copii în jurul meu, mi s-a făcut aşa de dor de grădi, încât i-am replicat sec mamei: „Mai trebuie să stau mult în vacanţă, n-ai de gând să mă duci odată la grădi?” Desigur, replica asta i-a cam dat pe spate pe ai mei şi au ajuns să spună, la rândul lor: „A crescut Adi mare, nu mai e bebeluş!” Acolo am ajuns să cunoaştem şi părinţii celorlalţi, pe care îi întâmpinăm de fiecare dată cu o îmbrăţişsare dulce-dulce, fapt care îi impresionează enorm de mult. Şi cu asta evident că le-am cucerit inima!!! Ce vulnerabili sunt oamenii mari la gesturile noastre!!!! După mine vine tati ca să mă ducă acasă, şi toate fetele îi sar inainte ca să-i spună: „Tăticul lui Adi, ştii ce-a făcut Adi?” Mă chinui şi eu să răzbesc printre toţi ca să ajung în braţele lui tati şi îi propun: „Putem să mai stăm un pic?” Aşadar, scumpii mei colegi şi dragele noastre educatoare, abia aştept să păşim împreună pe minunatul tărâm al cunoaşterii şi promitem să fim mai cuminţi sau cel puţin la fel ca în anul precedent, şi să ne fie cu iertare că mai facem câte o năzbâtie… În fapt, în asta constă farmecul copilăriei, nu-i aşa?…

Vă îmbrăţişez, cu mare drag, Adrian Mihai Petreuş

Ce facem în vacanţă la grădiniţă ?

Posted on

În curte ne-au instalat un tobogan nou, mult mai mare şi mai frumos , are şi leagane şi suntem tare încântaţi. Avem şi o umbrelă grozav de mare, care să ne apere de soare atunci când desenam la masa de lemn din curte.

 

Avem voie şi la bucătărie: acolo am învăţat că, după ce mâncăm, trebuie să ne spălăm farfuria. Doamna Jeni, bucătăreasa noastră dragă, ne-a învăţat să facem clătite; ce haios!!!! fetele pun gemul, iar noi băieţii mâncăm. Într-una din zile am făcut chiar şi salată de fructe: într-un castron am amestecat tot felul de fructe, apoi am aşteptat nerăbdători fiecare cu farfurioara în mânuţă; iam-iam! Delicios!

 

În alte zile după ce desenăm sau colorăm, ca nişte artişti ce suntem, ne apucăm de cântat la pian: câte 5 , că atâţia încăpem odată. Adevărate simfonii, ce mai!!!

 

În orice caz, facem de toate! Nu avem timp chiar deloc să ne plictisim! Dacă se întâmplă să fim morocănoşi în vreo zi, doamna Ligia ştie un truc îşi aduce câinele de acasă, pe Lulu, un ghemotoc ce ni se gudură în jurul picioarelor, bucuros de prezenţa noastră !

Cam astea le facem acasă, în grădiniţă.

Celelalte activităţi sunt altă poveste, pe care o s-o citiţi în articolul „Unde mergem în vacanţă cu grădiniţa?”

 

Vă îmbrăţişez, cu drag,

Adrian Petreuş

Primii mei prieteni de la grădiniţă

Posted on

Am intrat în grădiniţa Gabi cu oarecare strângere de inimă. Deşi am fost obişnuit cu copiii, la mine acasă având o grămadă de vecini de vârsta mea, eu sunt genul de copil mai timid şi de aceea persoanele de care m-am ataşat iniţial la grădi nu au fost copiii, ci doamnele de acolo. Chiar la început m-am lipit de doamna Crina, educatoarea mea, apoi de doamna Ica, lângă care stăteam mult până şi în biroul ei .Tanti Ani îmi plăcea, deoarece mă lăsa să o ajut să ude florile, iar doamna Jeni şi cu doamna Eva îmi dădeau ceai dacă aveam chef, numai să-mi alunge supărarea. Iar pe educatoarea cea nouă, doamna Ligia, o iubesc la fel de mult.

Încet – încet am început să mă apropiu şi de copii, în special de cei mai mari decât mine şi deja am ajuns să îi cunosc pe fiecare în parte. Primul care îmi cade la suflet e Alessio, cu care mă mai întâlneam întâmplător şi în oraş, apoi Dănuţ, care mă lasă să mă joc cu maşina lui, spunând că e “maşina noastră”. Ştiu că Mario cere “bombo” şi că Alexia face singură la oliţă, Ema mă strânge tare în braţe, ca şi cum aş fi fratele ei mai mic, iar Toni, deşi e în grupa mare, încă e supărat că îl lasă mămica lui dimineaţa la grădi pentru că este foarte sensibil. David recită foarte frumos poezii,iar Rianna este printre domnişoarele care îmi spun “Adişor”.

Pe de altă parte fetele din grupa mea cam îmi dau de furcă. Anna şi Andreea se cam bat de la mine şi  asta mă distrează, sincer să fiu! Micuţa Anna vrea să mă pupe şi ea este cea care mi-a declarat într-una din zile “Te iubesc, Adi”. De atunci e lucru hotarât: Anna e iubita mea.

Cu băieţii mă înţeleg de minune, că avem preocupări diferite de ale fetelor, şi cel mai bun prieten al meu este Rareş. El e mai mic şi ştiu că trebuie să am grijă de el, iar Rareş mă lasă să mă joc cu maşinuţele lui. Uneori eu sunt şoferul, căci toti mă lasă să construiesc din scăunele un  autobus “atât de mare”, în care pot intra oricât de mulţi pasageri, chiar toţi copiii din grădiniţă, şi fetele dacă vor. Treptat vin colegi noi în grădiniţă, pe care îi integrăm în categoria prietenilor noştri. E vorba de Andreas, Dominic, Adelina şi ştim că trebuie să avem răbdare cu ei, deoarece pentru noi toţi adaptarea a fost mai dificilă sau mai uşoară, după caz. De aceea cu toţii încercăm să-I facem să iubească grădiniţa cel putin la fel de mult cum o iubim noi!

Eu cu prietenii mei învăţăm la grădi tot ce e frumos şi folositor. Că mai facem noi prostioare mai mici sau mai mari, să ne fie cu iertate: suntem copii şi nu din răutate facem toate acestea. Pentru noi lumea e perfectă şi voi ne învăţaţi asta, ori de câte ori ne strângeţi în braţe şi ne zâmbiţi cu afecţiune. Iar dacă o să mai aveţi răbdare cu noi, ca şi până acum, o să vă demonstrăm că munca voastră nu va fi în zadar.

Vă mulţumesc, prietenii mei dragi !

Adrian Mihai Petreuş

Prima mea educatoare

Posted on

Prima oară am intrat în grădiniţa Gabi pe la vârsta de 1 an şi vreo 9 luni: mă duceau ai mei în vizită acolo,ca să mă obişnuiesc cu atmosfera.

Am văzut  în sala mică vreo 6 copii foarte cuminţi,care stăteau pe nişte scăunele mici şi colorau, iar în mijlocul lor stătea cu un zâmbet deschis pe faţă doamna educatoare. M-a privit cu blândeţe şi a întins mâinile ca să mă ia în braţe, dar am refuzat, căci ai mei mă convinseseră că e doar o vizită de data asta.

La 2 ani m-au dus din nou. Am recunoscut şi desenele, şi copiii şi mai ales pe doamna, despre care părinţii mei mi-au tot vorbit în ultimele săptămâni. Despărţirea de ai mei a fost groaznică, dar nu am avut de ales,deoarece trebuiau să meargă la serviciu. Aşa că doamna Crina m-a privit cu afecţiune, m-a luat în braţe, mi-a arătat toate jucăriile din grădiniţă, a încercat să mă facă să mă joc cu copiii, dar eu eram prea supărat şi speriat. Oricum,cred că i-am făcut ceva probleme la început, căci mi-a trebuit mai mult de o lună să mă adaptez.

Aveam pretenţii mari, mă lipeam atât de tare de dânsa, încât eram la orice pas în spatele ei. „Doamna Crina, haide!” Am acaparat-o numai pentru mine, de parcă ar fi fost mămica mea. Somnul de prânz era dulce şi odihnitor doar dacă ea stătea lipită de mine în dormitorul mic şi făceam în aşa fel încât să mă asigur că nu va pleca nicăieri cât timp voi dormi. O puneam să stea întinsă lângă mine, îi spuneam „Haci nani ici” şi îmi puneam picioarele peste ea ca să nu plece. Cred că îi era tare greu uneori, căci  i se citea pe faţă oboseala ,dar faptul că era aşa bună la suflet şi aşa răbdătoare, m-a ajutat să mă integrez acolo. Părinţii mei erau îngrijoraţi, căci eu eram prea răsfăţat, însă doamna Crina îi asigura că mă adaptez pe zi ce trece.

Acum a trecut deja mai bine de 1 an de când sunt la grădi şi o iubesc pe doamna educatoare. Dacă mă pedepseşte, ştiu că n-o face cu răutate, ci pentru simplul fapt că am greşit. Ne tratează pe toţi la fel, pe mine ca şi pe colegii mei, şi suntem cu toţii ascultători. Dacă suntem supăraţi sau ne lovim, ea ne ia în braţe ca să ne treacă, dacă vreunul dintre noi facem o prostioară, ea ne face să înţelegem că am greşit, dacă suntem mofturoşi, ea ne dă câte un pupic ca să ne facă să zâmbim şăgalnic în colţul buzelor. La ea în braţe mi-a trecut  orice  durere,chiar şi atunci când mai ieşea câte o măseluţă  şi nu mai puteam sau atunci când aveam câte o zi mai proastă şi nu aveam chef să mă joc cu copiii.

Cu doamna Crina (ca de altfel şi cu celelalte educatoare) am învătat să spun „Te rog”, „Mulţumesc”,  „Poftim”, „Mă laşi să..?”, „Pot să..?”, „Vrei şi tu..?” Şi ai mei îmi spuneau cuvinte din astea,dar parcă tot mai bine sună atunci când le aud din gura doamnelor şi a celorlalţi copii! Doamna Crina m-a învăţat să mănânc singur, să mă dezbrac sau să mă îmbrac, să-mi pun singur pijamaua, să merg singur la toaletă, într-un cuvânt să învăţ să mă descurc singur. Cu doamna Crina am fost  şi în parc, şi la teatru şi am participat la toate aniversările de la grădiniţă.

Poate acum sunt prea mic ca să ştiu ce înseamnă recunoştinţa, dar atunci când voi creşte, cu siguranţă o să-mi amintesc cu mare drag de prima mea educatoare şi o să îi ofer o floare, ca să pot spune într-adevăr: „Sărut mâna, doamnă bună !”

 

Adrian Mihai Petreuş