Flux RSS

Category Archives: Jurnal de bebe

Adrian

Posted on

M-am născut într-o zi de 1 aprilie 2008. Era o minunată dimineaţă de primăvară când am venit eu pe lume şi mi s-a părut că am ajuns într-un loc foarte zgomotos şi mai rece decât mediul în care am trăit până atunci.

Imediat am întâlnit-o  pe mama. O ştiam dinainte, dar abia acum am recunoscut-o. Cred ca eram tare frumos, căci mama m-a privit o noapte întreagă plângand de fericire. Îmi tot spunea că i-a fost tare dor să mă vadă şi că sunt o minune în viaţa ei.A mai trecut o zi şi l-am cunoscut pe tata. I-am recunoscut şi lui vocea şi în momentul întâlnirii a plâns şi el. Ce ciudaţi sunt oamenii mari, mai ales aceştia doi, părinţii mei, în braţele cărora mi-e cel mai bine!!! M-au dus mai târziu la casa lor, care este de atunci şi casa mea. A venit o mulţime de lume să mă vadă, şi toţi spuneau că sunt aşa de frumos, iar ai mei erau aşa de fericiti! M-au întors pe toate părtile, m-au îmbrăcat, m-au hrănit, mi-au făcut băiţă, m-au legănat, m-au strâns în braţe cu atâta dragoste, erau tare fericiţi cu toţii. M-am  adaptat repede în lumea oamenilor mari şi mai ales mama era întotdeauna prezentă când simţeam o durere, chiar dacă era noaptea târziu.

Părinţii mei nu au obosit niciodată crescându-mă, m-au învăţat de toate, m-au învăţat chiar şi să fac primii paşi, m-au învăţat să nu  mă tem de nimic, m-au dus peste tot şi mi-au arătat lumea lor, în care vedeam destul de des şi copii, la fel de drăgalaşi ca şi  mine. Într-o zi au început să-mi povestească de grădiniţă.

Ziceau că o să mă ducă în fiecare zi acolo şi că o să fie minunat, pentru că vor fi copii mulţi şi nişte doamne foarte drăguţe, care o să aibă grijă de noi  şi care o să ne iubească tare mult. A venit ziua cea mare în care am început grădiniţa. Aveam 2 anişori. Am fost tare supărat la început, când m-au  lăsat acolo, deşi veneau şi mă luau în fiecare zi.

Acum “am crescut 3 ani deja”, ador grădiniţa, pentru că am mulţi prieteni acolo, iar doamnele toate sunt de-a dreptul adorabile. Însa, odată cu trecerea timpului, am început să fac şi prostioare şi să nu mai ascult de ai mei, şi ei sunt uneori trişti şi supăraţi pe mine. Dar am mai învăţat şi să cer iertare, iar părinţii mei se topesc atunci când spun “Iartă-mă. Te iubesc atât de mult!”. Sunt aşa neastâmpărat pentru că sunt lipsit de griji şi voi ştiţi că nu din răutate fac toate năzbâtiile, ci pentru simplul fapt că sunt puţin răsfăţat şi lumea toată e a mea, când ştiu că voi mă iubiţi tare de tot!!!

Vă îmbrăţişez,

Cu mare drag,

Adrian Mihai Petreuş